luni, 10 decembrie 2012

USL a castigat alegerile!


EXIT POLL Alegeri Parlamentare 2012

CURS- Avangarde (Televiziunea Română). Estimare
USL - 57,58%
ARD - 18,87%
PP-DD - 13,09%
UDMR - 5,06%

 
CURS: Estimare rezultate Camera Deputaţilor
USL - 58,58%
ARD - 18,12%
PPDD - 12,95%
UDMR - 5,19%
 

CURS: Estimare rezultate Senat
USL - 58,58%
ARD - 19,87%
PPDD - 13,09%
UDMR - 15,16%



Prezenta la vot, la nivel national, la alegerile parlamentare, la ora 21.00 cand a avut loc inchiderea urnelor, potrivit datelor preliminare, a fost de 41,72% (conform celor anuntate de purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central)

Se pare ca in judetul Maramures prezenta la vot a fost de doar 33,7%. Se pare ca maramuresenii s-au cam saturat de politica si de oamenii politici !

marți, 4 decembrie 2012

Moda eco distruge traditiile maramuresene ?

In sfarsit a ajuns si Baia Mare in atentia romanilor, cu o veste care a fost difuzata pe marea majoritate a canalelor de televiziune: cel mai înalt brad de Crăciun din România va fi anul acesta in Baia Mare. Acesta masoara 33 de metri si a fost adus din muntii Gutai. Bradul urias a fost amplasat in Piata Revolutiei. De 1 decembrie locuitorii din Baia Mare au fost încântati de bradul lor de Crăciun. Din pacate intotdeauna apar si carcotasii care incearcă să strice tot ceea ce pot !
Pentru a ne strica si aceasta bucurie au lansat ideea că tăierea unui astfel de brad nu este un bun model de protectie a naturii. Din păcate autoritatile locale au cedat la vorbele lansate de acesti „destepti” si au anuntat că de anul viitor se va renunta la tăierea unui brad pentru impodobirea lui in centrul orasului. Va fi impodobit un brad plantat in zona. Astfel, din 2013 se va da un bun exemplu asupra modului in care se protejează natura!
Cu alte cuvinte din cauza unor „ametiti”, care nu fac nimic atunci cand e vorba de miile de hectare de padure care se fură din Maramures dar stiu să critice un obicei frumos fiindca nu este in ton cu moda „eco”, vom rămane si fără această placere !
Parcă nu este destul că totul este de plastic in jurul nostru, inclusiv mancarea pe care o găsim in supermarketuri. Acum trebuie sa renuntăm si la traditiile noastre ! Si dacă nici in Maramures care este tara lemnului nu vom avea un brad natural de Crăciun atunci unde vor mai avea sansa copii din tara asta să vadă asa ceva ?
Iar dacă in „tara lemnului” nu vei putea sa vezi un brad de craciun „ca in povesti” atunci de ce sa mai vină turistii in Maramures?
Ideea de a impodobi un brad argintiu plantat in piata nu este rea, dar parcă ne dorim cu totii acel brad din poveste !
Probabil că de acum incolo ne vom uita la miile de beculete colorate care impodobesc orasul, care sunt frumoase, dar care parcă fară un brad adevarat de Craciun nu au niciun farmec.

vineri, 23 noiembrie 2012

”Black Friday” a adus vanzari nesperate comerciantilor baimareni


Daca acum 1 an putini baimareni s-au grabit sa cumpere ceva in „Vinerea Neagră” (Black Friday) anul acesta lucrurile s-au schimbat radical. Datorita mediatizarii intense facute de principalele canale de televiziune aceasta zi a adus vanzari record pentru multi comercianti de produse electronice si electrocasnice.
Primii care au inceput sa cumpere au fost tinerii, care fiind mai pasionati de internet, la ora 00,00 au inceput sa acceseze principalele magazine online din Romania. Din pacate ora 00,00 a insemnat o surpriza neplacuta pentru baimareni deoarece marea majoritate a site-urilor mari s-au blocat, iar din Baia Mare timp de mai bine de o ora a fost imposibil sa le accesezi. Era de asteptat acest lucru deoarece cele mai multe magazine online sunt amplasate pe servere din Bucuresti. O surpriza placuta din acest punct de vedere a fost site-ul firmei ELANKO, care a functionat perfect imediat dupa ora 12, dar care din pacate nu a avut o oferta foarte bogata. Foarte multi asteptau insa cu nerabdare sa cumpere ceva de pe deja bine cunoscutul site emag.ro, dar nu au avut noroc deoarece acesta si-a deschis „portile” doar dimineata.
Daca o buna parte din cei tineri si-au pierdut noaptea incercand sa cumpere online, dimineata la ora 10, cand se deschid marea majoritate a magazinelor din Mall si din supermarketuri, altii stateau la coada sperand sa dea lovitura ! Dezamagire insa: in marile magazine nu toate produsele aveau preturile reduse, ci doar acelea incluse in promotia „Black Friday”. Dupa ce ascultasera stirile cu o seara inainte, mai ales cei trecuti de prima tinerete care nu erau foarte familiarizati cu termenul de „Black Friday” isi inchipuiau ca magazinele vor avea reduceri cuprinse intre 20% si 70% la toate produsele ! Surpriza: plimbandu-se printre rafturi clientii au putut gasi putine produse care aveau si eticheta neagra „Black Friday”. Si inca ceva: marea majoritate a produselor aveau preturile reduse cu 20-25% si nu cu 70% asa cum sperau cei care vineri dimineata au stat la coada asteptand deschiderea magazinelor.
Dar pana la urma si o reducere de 25% e bine venita, asa ca rafturile s-au golit vazand cu ochii. Daca intre 10 si 11 dimineata clientii erau inca relaxati, dupa ora 11 magazinele au inceput sa se aglomereze iar unii au inceput sa devina agitati cand si-au dat seama ca nu vor mai reusi sa cumpere produsele la reducere. Ghinionistii zilei au fost cei care au sperat ca vor gasi produse deosebite dupa ora 16.
„Black Friday” a fost cea mai aglomerata zi din an si a adus vanzari record pentru comerciantii de produse electronice si electrocasnice din Baia Mare. Stocurile de marfuri cu pret redus s-au epuizat rapid. Cele mai cautate au fost televizoarele si produsele IT.
Asa ca probabil anul viitor batalia pentru a cumpara electronice si electrocasnice la pret redus va fi si mai mare !

luni, 5 noiembrie 2012

Candidatii din Maramures pentru alegerile parlamentare

Conform calendarului pentru organizarea alegerilor parlamentare din 9 decembrie, marti 30 octombrie, la ora 24.00, a fost termenul-limita pentru depunerea candidaturilor de catre partidele politice si aliantele electorale.

Marea majoritate a celor inscrisi pe listele electorale sunt noi in acesta competitie. Va prezentam in continuare listele cu candidatii din Maramures pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012.

Pentru Senatul Romaniei candidează:

Colegiul 1:
Liviu Titus Pașca (USL)
Ciprian Rogojan (PDL)
Pamfil Cristea (PP-DD)
Alexandru Simori (UDMR)
Iosif Szaniszlo (PPM)
Vasile Crișan (PER)

Colegiul 2:
Sorin Bota (USL)
Bogdan Eduard (PDL)
Dorin Sabo (PP-DD)
Ana-Maria Pataki (UDMR)
Felix Hupka (PPM)
Liviu Bechiș (PER)

Colegiul 3:
Liviu Marian Pop (USL)
Gheorghe Mihai Bârlea (PDL)
Vasile Vlașin (PP-DD)
Maria Aurelia Herea (UDMR)
Janos Attila Takacs (PPM)
Toader Mihali (PER)

Nota: În Senatul României sunt aleşi câte un senator pentru fiecare 160.000 de cetăţeni cu drept de vot, ceea ce înseamnă 137 de senatori.


Pentru Camera Deputaților candidează:

Colegiul 1:
Mircea Dolha (USL)
Vlad Oneț (PDL)
Liviu Bala (PP-DD)
Istvan Boniș (UDMR)

Colegiul 2:
Florin Tătaru (USL)
Ovidiu Talpoș (PDL)
Dorel Mureșan (PP-DD),
Gyongyike Bondi (UDMR)
Simion Bizău (PER)

Colegiul 3:
Călin Matei (USL)
Ioan Mătieș (PDL)
Ioan Mandra (PP-DD)
Ioan Vicsay (UDMR)
Viorel Pop (PER)

Colegiul 4:
Doru Leșe (USL)
Mircea Man (PDL)
Vasile Revnic (PP-DD)
Nicolae Székely (UDMR)
Florian Nagy (PER)

Colegiul 5:
Gheorghe Șimon (USL),
Vasile Timiș (PDL)
Nuțu Fonta (PP-DD)
Erika-Noemi Vida (UDMR),
Găvrilă Hansi (PER)

Colegiul 6:
Vasile Berci (USL)
Doru Dâncuș (PNȚCD)
Ioan Buda (PP-DD), Vasile
Ștefan Bereș (UDMR)
Vasile Tivadar (PER)

Colegiul 7:
Cornelia Negruț (USL)
Alexandru Deac (PDL)
Nicolae Iuga (PP-DD)
Istvan Levente Szakacs (UDMR)
Alexa Grijac (PER)

Nota: În Camera Deputaților vor fi in total 332 deputati


Important pentru alegatori: persoane care au mai fost in Parlamentul Romaniei sau au ocupat functii importante in structuri guvernamentale

- Liviu Titus Pașca (USL)
- Ana-Maria Pataki (UDMR)
- Liviu Bechiș (PER)
- Liviu Marian Pop (USL)
- Gheorghe Mihai Bârlea (PDL)
- Mircea Dolha (USL)
- Florin Tătaru (USL)
- Ovidiu Talpoș (PDL)
- Gyongyike Bondi (UDMR)
- Doru Leșe (USL)
- Mircea Man (PDL)
- Vasile Berci (USL)
- Cornelia Negruț (USL)

.... sa speram ca vom trai mai bine in viitor !

luni, 11 iunie 2012

Cătălin Chereches a castigat detasat alegerile din 2012


Cătălin Cherecheş este vechiul si noul primar al Băii Mari, reuşind să obţină la scrutinul din 10 Iunie 2012 un scor fantastic de peste 86%. Se pare ca acesta este cel mai bun din România la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ.
Cu aceasta ocazie baimarenii au aratat ca stiu ce isi doresc si speram si noi ca noul primar va confirma asteptarile alegatorilor.
Baimarenii spera ca noul primar va reusi sa atraga investitori in oras si sa faciliteze crearea de noi locuri de munca, mai bine platite decat cele actuale. Pe langa locuri de munca baimarenii sunt convinsi ca in viitor Baia Mare va fi un oras mai frumos si mai curat
Succes noului primar !

duminică, 10 iunie 2012

Baia Mare mai aproape de dvs

Am pornit acest blog din dorinta de a pune la dispozitia baimarenilor si a celor interesati de ceea ce se intampla in Baia Mare cat mai multe informatii uttile.
Suntem la inceput de drum, dar speram ca in scurt timp sa va putem oferi toate informatiile utile necesare